„Dama cu magnolii” !?

Nu știu ce m-a impresionat mai mult la „Dama cu camelii” să fi fost oare antipatia pe care am nutrit-o pentru Marguerit încă de când am cunoscut-o la „Opera Comica” sau faptul ca mă regăseam pe mine în ceea ce gândea mai mult de cât îmi place sa recunosc. Încă din primele pagini mi-am dat seama că urma sa mă tulbure mai mult ca o simpla poveste de iubire și nu m-a dezamăgit. 
Poate va întrebați de ce „Dama cu magnolii” ei bine aici intervine domnul G și din păcate nu este vorba despre ducele de G care îi aducea flori Margueritei ci despre vecinul meu de la parter care a reușit sa mă scoată din acea stare latentă. Era abia ora 7:00 și eu începusem ziua cum nu se poate mai prost. Ceasul reușise sa îmi joace o festă, așa cum mai face el când știe ca mă grăbesc. Am intrat deci în panică sperând sa pot drege cumva întârzierea si în graba am reusit sa vărs ceaşca de cafea ce ma aştepta aburindă pe noptieră.După 10 minute de coșmar am reușit sa ies din casa scotocind după cheia care evident nu era în geanta cu pricina. Eram gata să lipesc pe ușă un bilet cu „Deschis, puteți fura în voie” dar m-am abtinut acestei tentații bizare. După alte câteva minute de chin am ajuns la parterul blocului, cu parul nepieptănat curgându-mi  peste umeri, cu cămașă albă mototolită și cu un chef de viață sub nivelul marii. Atunci si-a făcut apariția el, domnul „meu” de G trecut de 50 de ani cu o expresie amuzată. Probabil își dădea seama mai bine ca mine ca am pierdut autobuzul sau intuia dezastrul pe care l-am lăsat în urmă. L-am privit indignată apoi mi-am continuat drumul pe străduța toată numai bălți, se putea altfel? Atunci l-am auzit venind în urma mea cu pașii măsurați, aproape indiferent. Îmi întinse o carte, v-ați prins voi care,  apoi îmi spuse „O zi frumoasa, damă cu magnolii”. În caz ca vă întrebați „de ce” va lămuresc imediat. Ăsta vară obișnuiam sa merg la florăria de lângă bloc și să cer toate magnoliile din magazin. De ce? Pentru că ceva din mine avea nevoie de ele ca sa traiasca, parfumul lor, tandrețea, toate m-au sedus inexplicabil. De aici și toată admirația mea pentru Marguerite și pentru cartea pe care dacă nu uit o voi returna în această seară.

Prin acest articol vreau sa îi mulțumesc vecinului meu care mi-a înseninat acea zi ploioasă. Dacă nu ar fi fost el probabil nu as fi citit nici acum „Dama cu camelii”